luni, 14 mai 2012

Fel si fel de oglinzi...

Ce spun eu:
Am plecat pe zi dintr-un loc ce l-as putea numi acasa, si am ajuns pe noapte intr-un oras gol si trist, unde nu-mi vad rostul.
Ce intelegeti voi:
E o noapte in care is tristutz... cam asa te-ai fi exprimat si tu.
Doar ce m-am intors si parca am ajuns... parca nici nu stiu unde am ajuns...
E ca atunci cand mergi de bezmetic, ca doar-doar ajungi la un popas. Si nu stiu de ce, da io parca am nimerit tocmai la dracu'n praznic!
Si spun asta, tocmai pentru ca am lasat, la tine, raspunsul fericirii... poate nu e doar la tine, asa cum spuneam azi... dar e acolo, acolo unde nu sunt eu acum.
N-am mai simtit de mult sa scriu, si acum o fac tocmai pentru ca am ceva de spus... am ceva pe suflet!
Maine s-ar putea sa ma obisnuiesc iar cu parfumu' orasului asta, aruncat in scarba printre strazile pustii din seara asta.
M-as putea privi-n oglinda, si as avea impresia ca vad peretele din spatele meu... si asta nu pentru ca as fi invisibil, ci pentru ca am impresia ca-s gol... gol de carne, de haine, de suflet, de tine, de mine, de mare, de sare, de idei, de toate... o fi de la oglinzile de pe aici.
In oglinzile de acolo, facute din nisip cred, vedeam des un zambet larg dus pana la urechi, vedeam lume... multa lume, vedeam un trup gol de haine si plin stari...
Si daca maine o sa simt altfel, inseamna ca nu mai ma privesc, ma uit doar in geamuri, si poate am gasit si ceva oameni in care sa arunc o privire.